Mindventure s-a născut dintr-o întâlnire simplă, dar profundă — între curiozitatea unui copil și dorința unei mame de a transforma învățarea într-o bucurie autentică. În centrul Mindventure stă convingerea că matematica este o aventură a minții — un joc de idei, descoperiri și sensuri, care antrenează felul în care gândim. Mindventure este locul unde această viziune prinde viață — unde copiii sunt încurajați să gândească liber, să pună întrebări și să descopere plăcerea logicii prin joc și sens.

Cine sunt eu, cea din spatele Mindventure

Sunt Denisa Diaconescu. Sunt conferențiar la Facultatea de Matematică și Informatică (Universitatea din București) și doctor în logică matematică. Din 2008 am ghidat generații întregi de tineri. Am predat atât în România, cât și la Universitatea din Berna. Am făcut cercetare și am aplicat matematica în academie și în industrie.

Dar dincolo de diplome și articole științifice … sunt mamă. Iar atunci când ești și profesor, și părinte, vezi altfel lucrurile. După ani petrecuți în universitate și în cercetare, am descoperit că adevărata valoare a matematicii nu stă doar în rezultate, ci în felul în care modelează gândirea. De aceea am creat Mindventure: un spațiu unde ne conectăm cu copiii, le câștigăm încrederea, respectăm ritmul fiecăruia și le arătăm că matematica este frumoasă, logică și vie.

Încă de mică îmi așezam jucăriile și le “predam” povești inventate. Astăzi fac același lucru, doar că poveștile mele sunt despre logică, explorare și jocul gândirii. Vreau ca fiecare copil care trece prin Mindventure să simtă că mintea lui este puternică.

Dacă vrei să afli mai multe despre parcursul meu profesional, găsești detalii aici.

Hai să ne cunoaștem

Completează formularul, iar noi revenim cu detalii despre program, orar și locurile disponibile.
Prima sesiune este o întâlnire de cunoaștere, fără obligații — ca să vedeți dacă Mindventure este locul potrivit pentru copilul vostru.

La Mindventure lucrăm față în față, nu prin ecrane — pentru că adevărata învățare crește din conexiune reală.

Adresă

Erou Iancu Nicolae 122, H8
Residence 5
Voluntari, Ilfov

Vezi locația pe hartă